timpul pătrundea prin ziduri senzoriale
ca o alună într-un tort fără rușine și fără frică
totuși pasul lui gigantic
lăsa bunătatea în urmă ca o frișcă ceea ce
îl obliga, să piardă tronul secundelor sau să învingă
zidurile fumegau liniștite mințile mele secundă cu secundă
în minte îmi stătea să le reamintesc că sunt ale mele
dar ele vedeau timpul prezent
nu-și mai aminteau viitorul
animalele păreau bucuroase
și atunci mă socotii că timpul nu știe să râdă
dar el stăpânea trecutul viitorimii
zidurile erau în prezent
și se umileau în fața lui
m-am umilit și eu făcând numai glume care îi erau pe plac
până când în el s-
a deschis o fantă prin care s-
a văzut cartea desfășurarea luptei
care mi-a furnizat materie primă de glume
și a fugit rușinat într-un final și mie mi-era rușine că
transpirasem mai mult decât el
așa că am decis ca atunci când se mai deschide fanta
să citesc cum să mă împrietenesc cu el