Zilele mele sunt fragmente de meteoriți împrăștiate pe o zonă întinsă.
Păsări cenușii îmi ațipesc în palme
ca niște ore la solstițiu.
Mă așez pe o piatră rotundă, îmi aprind țigara de lună...
Câte stele vor mai clipi până îți
voi degusta dorul ?

Noptea câinii singurătății își mușcă
cozile.
Dragostea devine amară ca pelinul.
Ca un murg cu coama împletită
îmi dezleg nibelungii.
Hai, lasă nisipul să se verse în mare, ceas al lumii, ochi verde, sticlos,
lubitul meu zidit din liniști aspre, maiestuos!