metroul ăsta îmi dă senzația de avicola
sau de refugiu în fața bombardamentelor aeriene
părem îmbrățișați
ai zice că ne iubim al naibii
în aglomerația asta mai intră unul
dornic să cânte pentru câțiva cenți
doar așa aflăm dacă nu ni s-a furat încă portofelul
ieșim într-un târziu la suprafață și ne suim pe ziduri
cu toții suntem doar bieți oameni păianjen
world wide web
cu toții suntem cântători în surdina demnă a dorinței
să părem fericiți -
că doar compostăm biletul
/
am căzut pe trotuar
/
smuls din plasa gloatei
ca un pește mirat că-i încă viu
m-am simțit teribil de singur
și mi-a venit așa...
de-am scos carnețelul, pixul și pe umărul cuminte al lui Pasquino
am scris un catren celui care i-a rupt brațele
/
timpului meu antic netrăit care a pus bazele progresului
/
înapoi în groapa aglomerată coboară
un altul
purtându-mi numele
mulțumit și cu un început de mântuire
ca un nod în gât
cum ar păși spre fundul unui ocean
și cine știe dacă nu cumva chiar aici sub ocean circulă
alte linii de metrou
/
Pasquino așteaptă să i se pună înapoi
brațele smulse
și nimeni nu citește catrenul meu
fapt pentru care fug după ăla
să-mi recapăt numele
/
metroul ăsta gol
nu se știe de ce este gol
este indecis să mă lepede
i-aș fi scris adresa unde stau dar
brațele mele
brațele mele cineva le-a lipit acolo
în piazza di Pasquino
/
și niciun bombardament
nu va mai amenința de acum
orașul