E liniște-ntre fontă, ciment și PVC
iar lemnul și bumbacul încă dorm.
Sticla-i crăpată larg si cei nevii
ascultă viața din pridvor.

Nerozii de amiază,
patimi amorțite
navighează prin gând
vrând să se coase-n minte.
Dar cine să le-asculte
cand firea, abia trează,
tot cuprinde?

Verzii, iuții si micii
își spun povestea de dimineață
cu frunze-n vânt, cu glasuri moi,
cu ac de ață.
Mă prind în nemurirea lor
în ceață de vară.
Sufletul staționează între veghe si somn.