prăjeli de timp, duc viața ce mi-i dată
să-mi fie-așezământ pământenirii
la snoave stau în arbore doar mirii
mirarea nu ne frige-n zări de zloată.
părelnic vremea e și în toți zbirii
cu mers de limbă-n vorba lor ciudată
tu ești vlăstar de fiere-acidulată
ce se împacă cu mai toți satirii.
în vreri de niciodată geme cântul
cuvânt din lira veche, uzuală
și ce-i în toate știe numai Sfântul.
de-mbrăcămintea sufletului goală
ci una faci din mine cu pământul
în oglindiri de inimă egală