Când scriu cu ochii închiși
apăs lumina în palmele tale. Cărările pe care ne desprindem
de învelișuri. Umbrele rătăcindu-mi drumul până la tine.
Dacă inima mea ar avea mâini, ar pretinde mai mult decât acest sunet în care corăbiile se zdrobesc la mal. Ar fi o sete neîntreruptă în care ne-am întoarce
să punem greutatea peste umeri
și gândurile că toate aceste poveri
au un rost
de câte ori ne trezim și alergăm bântuiți de oameni
care se nasc înlăuntrul
singurătății.