Vocea ei nisipoasă ca malul fluviului se îngâna cu valurile,
în trupul subțiat de insulă își schimbă culoarea,
i se lipise de apă privirile ca într-o ploaie
ce risipește lacrimile norilor pe soare,
vibra într-un curcubeu pe un orizont șlefuit,

îmbrățișând întinderea ca un pui de ciocârlie.

Un viespar de sub un acoperiș în paragină
migrează spre alte locuri de adăpost
ca într-un vis ce se va pierde.

Fără îndoială
știu să trec peste granița unui ecou
care se-mbracă cu întuneric.

Aceeași voce o ascult cum îmi umple
regatul cu șoapte.