A strâns corsetul ce-i tăia respirul,
Să pară-n noapte doar o semilună,
Poate blestemul nu-i va cere birul,
Spera îndrăgostita Luna plină.

Se teme-acum ca frunza de măslin
Și rana ei n-ar vrea să sângereze
Ca versul pe o coală de-un străin
Ce-n palma lui visează să viseze.

Lumina doarme-n brațe de Maree,
Căci dragostea-i păcatul imortal,
Când soarele-i bărbat și ea femeie
În fiecare clipă dintr-un val.

Duminica în corpul ei de fată,
Îmi stă ca sfânta-n interzis altar,
Pe crucea unui lac e resemnată,
Mireasa salcie-mbrăcată-n var.

Iubita mea, te vreau în ochii lumii,
Pe țărmul rănilor ce încă sângerează,
Cuvintele ne ard în focul brumii,
Când versurile nostre ne visează.