nimeni nu știe de ce
câteodată
serile sunt atât de lungi
degetele ating aiurea butoane
programează inconștient
o zi de mâine într-un fel amputant pe dinăuntru
(tu ai fost acela care...?!)
timpul ăsta care nu știa decât să treacă să treacă...
deodată
se oprește exact în următoarea ta respirație
(efectul poate fi letal) încerci
să-l înghiți ca pe o pastilă ordinară
cu puțină apă cu simulacrul de salivă
cu oftatul ca un junghi
nu trece
o soluție ar fi să cauți remedii de pierdere a lui
divertismente altădată ieftine
ar putea fi acum salutare
pentru asta
ieși puțin din memorie
te transpui în impersonal
decupezi un copac dintr-un pâlc mai consistent
colorezi imaginar tenul de cretă al interlocutorului
faci franjuri și puncte de suspensie unui gând
când termini
intri în panică
nu mai e timp pentru nimic...