Când urcă, omul are în față succesul,
Când coboară, spre infern i se deschide accesul,
Omul, când se rotește în cerc, în van,
Stagnarea se întinde pe un interval de un an.

Când coboară, spre infern i se deschide accesul,
Pe care îl refuză, manifestând angoasă la suferință,
Prin curajul schimbării își caută interesul,
Căci oportunitatea îi vorbește cu elocință.

Când se rotește în cerc, în van,
Își face din superfluu un fan,
Își face cercuri din lașitate,
Cu centrul vibrând a absurditate.

Stagnarea se întinde pe un interval de un an,
Din fructul ei putred mușcă un grobian,
Să suprapunem progresul peste stagnare,
Și ineditul peste desuet, dizolvând impulsuri ignare.

Stagnarea se întinde pe un interval de un an,
Omul, când se rotește în cerc, în van,
Când coboară, și spre infern i se deschide accesul,
Când urcă, și are în față succesul.