și frânt e iarăși zborul și visul iarăși tace
lumini de-nțelepciune bătrânu-adună-n frunte
că Dincolo-i aproape și s-a gătat de Punte
și fiara nemuririi fiirea-i stă s-atace.
n-am zisu-n senectute naivul să îmi piară
deși-mi gonesc aripa să se strămute-n pisc
dar ea e efemeră, clădită dintr-n ceară
căderea din înalturi pe pielea mea de risc.
ai alăptat, mireaso, un prunc de verb la piept
și mi l-ai dat tot mie, să-nvețe mers pe ape
în graiul de pruncie, dar parcă înțelept
făcând Cei Mari botezul în lirelor agape.
dar strâns cu ușa vremii mă-ndeamnă des amarul
în vers făr' de-nțelesuri că iar am dat cu zarul