chiar dacă vise-mi mor pe-al beznei eșafod
Tu mă gândești Părinte la tine pe genunchi.
umila rugăciune e-a minții veșnic rod
seva credinței sacre se preumblă prin trunchi.

chiar dacă suferința înaltă e și-adâncă
de-o rază de lumină zilnic mă atârn
plângând transform prăpastia în luncă
în raiul șerpilor sunt clopotul din turn.

din loialitate pentru tine scump Părinte
mă pot lăsa pe mâna "modernilor" călăi
voi fi prin moartea mea aducere aminte
că am trăit în lacrima ochilor tăi.