Azi eu sunt stăpânul durerilor lumii,
Soarta s-o schimb, m-ajută cuvântul,
Roata se-nvârte, iau crucea mulțimii,
Pe cer, împreună o sui, cu pământul.

Bombăne bolta, coborând la picioare,
Huma albastră i-un deșert în beție,
Norii mirați plâng în repezi izvoare,
Tot susul ce-a fost, astăzi jos o să fie.

Pe negrele găuri dansează-n nădragi,
Chirpici fac îngerii,-i munca plebeie,
Treziți fără aripi, cu mâini de iobagi,
Se căznesc să-și clădească bordeie.

Gem pereții-n mirosul de balegă arsă,
Stau în cuie icoane de oameni sfințiți,
Căci pe roata durerii de mine întoarsă,
Văd ingerii-n jos lângă iad, amăgiți.

Tu, Dumnezeule, stai sus între oameni,
De aripi ne dărui, te-oi ierta de păcat,
Muritorii tăi îngeri, doritor îi ademeni,
Dar lipsește iubirea-n albastrul uscat.

Azi e senină huma de plug nebiciuită,
Las iertarea-n mâna iubirii ce o am,
Recit șoapte femeii în mine ghemuită
Și focul îi zâmbește iernii de la geam.