Când zorii zilei au crăpat,
Eram deja sculați din pat
Și privind pe geam afară,
Vedeam pădurea milenară.

Pe la Ghiurca la cabană
Muncitorii își pun hrană
Și făcând zarvă mare,
Se pregătea fiecare.

Dimineața diafană
Sufletului îi e hrană,
Pentru corp e-nviorare,
Înflorește ca pe-o floare.

Apare un câine ciobănesc,
Cel de rasă, românesc.
Un om îi dă de mâncare.
E de pe la stână oare?

Punem cheia sub o piatră,
Câinele un timp ne latră.
Nu va sta prea mult în curte
Că îi place sus la munte.

O zi frumoasă, ce mai vreme!
Dimineața cam devreme
Pornim la lucru la marcări,
Pe abruptele cărări.

În dreapta pădurea-i mare.
Ghiurca-i curge la picioare.
Soarele deabia mijește,
Iar roua ne umezește.

Ciripit de păsărele
Se propagă-n visele mele.
În clipoceala apei se pierde
Foșnetul aurului verde.

Pe calea ferată-ngustă
Noapteș Ioana vine-n fustă,
Noapteș Toader după ea...
Nu-i desparte nimenea!

Și urcăm, urcăm, urcăm,
Cu timpul nu ne jucăm.
Toată lumea se grăbește...
Poteca nu se sfârșește.

Sălbăticia e-n floare.
Gâfâim pe panta mare.
În stânga-s plantații multe,
Are omul ce să-nfrunte!

Priveliștea e frumoasă
În dreapta-i pădurea deasă.
E răcoare... e cam rece
Pe unde poteca trece.

Croncănit de corbi se-aude,
Corvus corax li se spune.
Pe cerul colorat,
O sută de ani au de zburat.

Ajungem la vârf de munte,
Soarele ne bate-n frunte.
Strălucește ca un astru,
De n-ar fi, ar fi dezastru!

Nu ne oprim, dar obosiți
Ne privim nedumeriți.
Unde-i borna de pe hartă?
Limita ne lasă baltă!
(Bornă: limită amenajistică.)

Pe plăcuțe, tinichele,
Apar cifre frumușele.
Deși prin păduri crescusem...
Așa ceva nu mai văzusem.

Văd o culme, nu departe,
Câțiva metri ne desparte.
Pe la dreapta am dat de ea...
Cam neumblată părea!

După marea osteneală...
Panta pare mai domoală
Și o ține tot la vale.
Nu ne stă nimica-n cale!

Că jos borna o găsim...
Astfel gândind pași-i lungim.
Păduri rare, păduri dese...
Poteca le întrețese!

Verde e pădurea noastră...
Sus pe cer culoarea albastră.
Pe cărare șerpuiește
Și banda nu se sfârșește!

Ajungând la un drum mare,
Ne privim cu supărare.
Nu găsim ce e pe hartă,
Suntem calmi, nu-i loc de ceartă!

Cât ai clipi am și ghicit...
În mod sigur ne-am rătăcit.
O luăm ușor la vale
Pe drumul ivit în cale.

Ce frumoasă e pădurea...!
Dar când te pierzi prin ea aiurea?
Ești în împărăția ei...
Ea dictează, vrei, nu vrei!

Și atâtea flori frumoase,
Atâtea locuri arătoase,
Aerul ca-n basme-i...ozonat,
Oare cât mai avem de îndurat?

Mergem, mergem înainte,
Kilometri... nu țin minte!
Avem hartă; ce folos?
Pădurea e-un colos!

Pădurea e relaxantă
Chiar și când urci câte-o pantă,
Dar când te-ai pierdut în ea...
Nu te-ajută nimenea!

Și zărim în depărtare
Ca o binecuvântare,
Un grup de harnici muncitori,
Lucrând la drum, tineri feciori.

Ca să nu râdă de mine,
Ascund harta foarte bine.
Ne-am salutat respectuoși...
Și zâmbeam, eram frumoși!

Într-un alt județ la dracu’
Noi ne duceam spre Patacu!
-“Ce priveliște frumoasă…
Haideți fraților spre casă!”

Dintr-o dată m-am încruntat.
Bunicul ce m-a învățat?!
Merg prin pădure ca un smintit
Și de mentor nu mi-am amintit!

Căci el cu ale lui povețe
Încerca să mă învețe,
Să nu las poteca dulce
Care știu unde mă duce.

Că un firicel de apă-n cale
Mă va scoate într-o vale,
La un pârâiaș mai mare,
Astfel o să am scăpare.

Pe poteci de zor trecând
Tai o ramură când și când
Făcând drum cerbilor să treacă…
Fluerăm, cântăm… oleacă.

Ursul să nu-l întâlnesc…
Cu toporișca lovesc
Tufele, lemnul din cale
Să se ducă la-ale sale!

Ajungem iar la Groapa în poiană
Unde am fript puțină slană,
Ne odihnim în mijlocul naturii
Ni se usucă cerul gurii.

Nu-i izvor prin apropiere,
Dar nu simțim nicio durere,
Suntem oamenii munților, rătăciți,
Dar tineri, voioși, fericiți!


Ar fi fost bun un om bătrân
Cunoscând locul, ca stăpân,
Dar Divinul ceea ce a dorit…
Pe deplin s-a-nfăptuit!

Când Nostradamus ne spune
Despre lucruri rele sau bune,
Care se vor întâmpla în viitor
Nu ne e de mare ajutor.

Oricum ceea ce ne e scris
Se va întâmpla, în mod precis,
Drumul cel bun, spre Rai
În fața Divinului poți să fii chiar crai?

Ne-am tras și răsuflarea,
Am găsit apoi cărarea
Cea îngustă pe unde am venit
Cu mare grabă, de ne-am rătăcit.

Căci pădurea-i misterioasă,
E ca femeia cea frumoasă,
Trebuie să fii respectuos cu ea
Și te va iubi de-a pururea!

Urmele de urs din cale,
Mergeau tot cu noi spre vale,
Erau proaspete și nu departe,
Auzim zgomote prin crăci uscate.


Ursul cu a lui inteligență
Nu face nicio diferență
Ce etnie să atace,
Pot fi eu … sau fete sărace!

Sus pe cer ca diademe
Din patru colțuri, patru steme,
Apar cu norii de ploaie,
Devine viața mai vioaie.

Pașii iarăși îi întețim
Când cu natura ne-nfrățim,
Poteca o ia prin desișuri,
Nu prea face ocolișuri.

Ne-am trezit de dimineață
Să ne-apară ciuperci în față,
Pe drumuri de munte să colindăm
Pentru a dormi mai bine și să visăm!

Sosim la Ghiurca la cabana
Cine să ne bage-n seamă?
Pufi câinele cel mic,
Dă din coadă. Ce amic?!

Cu toții suntem obosiți
În pragul serii, fericiți
Și-am mâncat brânză cu șuncă,
Parcă am fi fost la muncă!

La o țuică stăm de vorbă…
Doamna Noapteș face ciorbă
Din albișorii adunați
Și ne iubim ca niște frați.

Focul pâlpâie în curte
Stele pe cer apar cam multe,
Povestim verzi și uscate,
Povești adevărate, nu trucate!

Rătăcind prin păduri sau prin pustii,
Niciodată nu poți să știi,
Orele când ți se vor veșteji
Zilele când ți se vor sfârși!

Oare flerul meu preponderent,
Va fi oare persistent?
Fiind în mijlocul pădurii,
Învăța-voi tainele naturii?!

Artangel
Covasna, 26.12.2016