Într-o seară,
mi-ai rupt o creangă mare,
roditoare
și-a trosnit sufletul trunchiului.
Se prelingea seva din rana,
acum o scorbură
de carii dureroase
în care și-a făcut cuib
și umila pasăre a tristeții.
Ea cântă însingurată
speranța împerecherii
cu pasărea fericirii
ascunsă în tine.
Între timp,
îmi crește o ramură nouă,
spre tine,
dar cu fructe ușor amărui
până se vor coace
la căldura inimii tale.