în visul meu suntem doi sinucigași care se țin de mână pe stabilopozi
așteptând ca unul din noi să facă primul pasul în gol
încercăm să redescoperim dragostea care ne transforma
în faruri pentru toți ceilalți îndrăgostiți
ne privim în ochi pentru ultima oară
nicio lumină nu ne mai poate salva
pe retină sunt scrise acum biletele noastre de adio

iarta-mă pentru că am fost prea puțin pentru tine
iarta-mă pentru că te-am durut mai mult decât iubit

soarele nu va mai apune vreodată de partea aceea a mării
pe care am ocupat-o în secret cu trupurile noastre
îmbrațișate pentru ultima oară, în neființă
nu m-ai părăsit,
știai că mi-e frică de singurătate
nu te-am abandonat,
știam că ți-e frică de întuneric

cât am fost vii, ne-am risipit visele,
ne-am reamintit că ne iubim plonjând într-o mare
care, iată, ne-a iertat ignoranța
și ne va naște curând