Tot ceru-i răsturnat de buturugă;
Acolo-s plăpumi grele și plângânde
Și prea ades nimicnicia-n gând e,
Doar duhul ne mai urcă-n pisc de rugă.

În zbor etern copite-s alergânde
Și caii albi îs cântece în fugă...
Eu mă adun la Dumnezeu ca slugă
Ci biciuit de-a vieții mele-osânde.

Suflând în lapte rece, de-aur friptă
ÃŽn alchimia unui simplu bumb
Ce îl închei pe viitoarea criptă...

Iar zarea o măsori în veșnic rumb;
Corabia, sub tine-n val înfiptă
Te întocmește într-un strai de plumb.