picta suflete
la ușa colibei sale
copiii veneau triști
și ieșeau cu aripi de înger
albastre
galbene
mov
femeile cernite
pe dinăuntru
primeau zâmbete vii
chiar dacă roșul bordo
al artistului
le mai curgea
câteva eternități
pe mâini
pe sâni
pe coapse
amintire
bărbații fataliști
se alegeau
cu speranțe nude
pe piepturi
și visuri erotice
cu femei adevărate
El Corrado
inventase o fericire accesibilă
picta sufletele cu suflet
iar rătăciții
veneau chiar din iad
pentru culorile lui infinite
a îmbătrânit
desenând destine
iar uneori se amăgea
crezându-se
un fel de dumnezeu exilat
El Corrado
s-a stins decolorat
de singurătate
autoportret
pe o pânză goală
sau poate
a existat numai în
mintea mea
culorile lui însă bântuie
și acum
pe toți cei pierduți în ei înșiși
El Corrado