Ninsori și petale
își scutură rănile-n noi,
strunele teilor explodează în floare
și verdele sinucigaș
sculptează o vioară cu glas de picuri de ploi

În ou, puii numără
penele rîndunicilor
fără de aripi,
fără de cuib.
Unghiile lungi ale zăpezilor
căd pe streșini
ca-n ochii triști ai primăverii ce zace în rai

Ne ascundem în gulerul cămășii
țesută din fire de aprilie amăgit
florile albe din mîneci
fac plecăciuni în fața apocalipsei

îmbătrînite, mâinile lungi
cerșesc împăcare,
umplând golul dintre abisul celor două ninsori
cu muguri neîncepuți.