iubito te sădesc în pământ de cuvânt
în polenul dintr-un colț al livezii
în pâinea pascală a Învierii
și-n stelele ce dau foc lacului blând

te-nsămânțez pe-ascuns în febra gheții
și-n punctul din inimă va fi trebuind
ca pe-o mușcată te rescriu rând cu rând
pe steagul viu de rouă al dimineții

pe fetele lui Orfeu bard temerar
când le iubești bagă bine de seamă
pot să-ți sară-n brațe direct din altar

fără ca Isaia să danseze prin preajmă
doar Ova se-ntrupează din bronz statuar
și șoaptele învelite-n năframă