Când moartea a venit să-i împrumute coasa
totul era cosit, chiar și otava,
fânul era strâns în baloți rotunzi,
acasă nu era nimeni,
oamenii erau la ziua recoltei.

A plecat repede, o lătrau câinii
care o simțeau plină de răutate,
bătrânii oricum nu-i vedeau trupul
și așteptau în suferință
cu ochii deschiși în gând, sfârșitul.

Timpul era deluros ca un val legat de altul
în marea liniștii singurătate
unde se îneacă negrele corăbii
cu catargul vieții rupt.