Ea palidă, în rochie sobră, gânditoare
Scria meticuloasă lângă flori albastre
Și ochii săi de ceruri cu luciri de astre
Rar azvârleau într-o oglindă cu visare.

Șaten zburlit, neras din pură neglijență,
El descheiat la roșia cămașă cam boțită
Înșiruia încet pe fila de hârtie mâzgălită
Catrene izvorâte din impusă abstinență.

Tot ea, identică cu Blandiana la coafură
Cu mâna fină alinta fotografia înrămată
Și melancolică sorbind cafeaua aromată
Reda în scris detalii din trăita aventură.

Ca un ascet cu ochii goi și minte trează
El mai sărac ca ea în nopți de insomnie
Făcea scenariul scormonind în fantezie
Despre un amor din toamna ce urmează.

Dar straniu e că amândoi în ultim vers
De delicat gazel și de sonet năbădăios
Au pus mânați de dulce glas misterios
Sărutul lung într-un romantic univers.