Caleașcă, șaretă, poștalion, târâș! marș forțat.
Același portret depășesc mereu.
Al tălpii stângi.
Între ape e simplu. Mai greu e lângă.
Aripile nu cresc decât de doua ori
(ca dinții).
Nu de trei, ca în povești.

Nu le trec pe toate. Sunt prea multe
(nu suport ricșa).
Un submarin și-a facut cuib în carpianul cel mic.
Nici unghia nu mai crește.
Cel puțin ca alte cornoase, într-o zi cât în șase.
E — să zicem — interesant înăuntru.
Am fost si eu. Aparatură calcifiată în seu.

Așa sunt submarinele. Totul inăuntru (nimic afară),
și nu te țin dacă vrei să pășești.
Doar la primul pas și, apoi, la fund cu tine.
Sau la coadă
(numai văzul de ele!).
Traiectorie în linie frântă. Prisme, oglinzi, presupun…

Se zice, elegant, globetrotter!
Dai ocol pietrei ca să-ți prinzi coada.
Și cometa are. De ceață. Nu ca a ta.
De carne și păr mult.
Ca și ea, nu ți-o prinzi, dispare.
Carnea ta se topește în ceața ei.
Oasele mai rămân un timp
(avem dovada).

Aripi, avioane intregi? Rachete? Navete? Găuri negre?
H2O pe toate liniile. Sau uscăciune. Sau nimic.
Dar.
Piatra e de apă. Liniile de fugā. Târâș.
Mersul uriașei pitice.
Vulcanul de noroi explodează în tzunami.
Fenomenal.
Magic chiar.
Între ape e bine. Submarinul teleghidat nu ruginește.
Stai pe piatră și înoți.
Aștepți lava. Poate apare. în degetul mare.
Nimic.
Mai interesant decât
(mâlul te ține)
Velele fără bărci și mersul Lui elegant de globetrotter.

Nu trebuia să aduc vorba despre lo-comoție.
Asta e! am adus-o
(numerele au tăcut despre aduceri).
O iau înapoi
(acum, despre duceri se discută).

De parcă aș putea…