mi-am așezat în pietre rostul
să-ți fie de-ale gurii
în Mâine să izbească Fostul,
dar azi te vând pădurii;
de n-a rămâne foc în iască
la Dumnezeu ne-om duce
cu simplul "Dumnezeu ferească!"
și-om odihni pe cruce

de sus descresc tulpini de raze,
corole de lumină-nfig
în tina ce-i zăcută-n staze
în zărilor cârlig

ți-aș spune în privire despre
ce cântec muribunzii
pe trupul Morții, ca de viespe,
înalță în gerunzii;
doar tu, zidită din amoruri,
chiar proprii, câteodată
încalți a tale tălpi de zboruri;

e vreme înnodată...