sunt păsări ce-au uitat cum e să zboare,
sunt îngeri ce-n cuier și-au pus aripa,
sunt oameni nenăscuți ce-nvață pripa,
e vis dumnezeiește să coboare.

moșneagul cerșetor și-aprinde pipa,
în el tristețile-s locuitoare
o lebădă-i murind și cântec are
pe cât tărâm de timp își are clipa.

și încă-s prin meleag enumerații
de viață și vecie, laolaltă
nuntind uimiri cu slova ca unealtă
zidindă între două respirații.

iar prin tumult, cu multă-a sa răbdare
paiangul țese liniști legendare.