Zidurile astea stau să se prăvale
Peste suferința din cumplita vale.
Cetate a lumii, esență păgână,
Ce în linii negre gânduri își îngână.

Șoapte tremurate, dorințe fugitive,
Azi un pic de milă, de ce nu mai vine?
Te-ntrebi în gol și știi că n-ai răspuns
Și în abisul propriu, singur, te afunzi.

O viață scurtă, un lung joc de cuvinte,
Ce taie generații și nu-l mai scoți din minte.
O lume prea bolnavă, culori mult prea puține,
Și-un întuneric negru ce-l porți mereu cu tine.