Nu știu când
s-a blocat pasul cernelii
vulturii negri rup fâșii de lumină
din conul de umbră
palmele goale scot încă
grăuntele zilei.

Unde s-a risipit
aurora tivită-n scântei de lavandă,
fuior rătăcit dintr-o altă genune?
Unde-i răsfățul nuferilor galbeni
și cântecul lebedei cel neauzit?

Sub poverile reci
șirul clepsidrei s-a frânt
și asfințitul,
veșnicul asfințit
descătușează lacrima roz.

Începutul sfârșitului...

Ei și?
De parcă ar trebui să cadențez
o veșnicie.

Pentru ce să târăsc un trup subțiat
să blestem ochiul rece
și oglinzile care nu pot minți.

Categoric nu.
Am gustat păstură
mi-am clătit inima în apele sorții
și nu datorez nimic nimănui.

Atât...
Rămâneți cu bine!

12-03-17