De ce mă doare sufletul măicuță
când tu ești raza ce m-a strâns în brațe,
din prima clipă-n care au văzut lumina
ochii mei plâng.

Și tu plângeai cu lacrimă de jad
că împlineai sorocul unui trup
din lutul frământat în clipe dulci
prin mine-ai renăscut.

Mi-ai pus în palmă truda frunții tale
nici foame nu-ți era nici măcar sete
să pot zâmbi în fiecare clipă
să pot ușor zbura.

Și m-ai lăsat să zbor atât de sus
că nu-ți mai văd seninul din priviri
măicuță-n ziua-n care plângi de dor
departe sunt.

Îmi pun zălog cuvintele pe-o filă
și către cer o rugă înălța-voi
să nu mai pătimești măicuță bună
și-alături să te am.

Să-ți pot încălzi oasele bătrâne
și-un colț de pâine caldă să îți dărui
să nu mai plângi măicuță niciodată
cât vei trăi.

8-03-17