un obelisc sobru o încercare de eliberare
un arc din visul romboidal al copilei
talpa pe pământul afânat
apoi ploaia șterge urmele gândului
lacrima roua soarele întunericul lumina
toate se adună în obeliscul sobru
hora poate începe
o ședință scurtă a fotografului
plecat demult în imaginile alb/negru
și actorul principal care
atinge vârful tăcerilor copilei rând pe rând

pe ecranul uriaș din inima cuvântului
sensurile abdică de la esențe
renasc în metaforă ucid negrul apoi îl reînvie
împletit cu albul

o sferă de taină se înscrie
în visul romboidal al copilei
când micul rac
întâlnește coloana infinitului ființei

pe fiecare formă geometrică
câte o picătură de rouă taie cleștii
apoi transformă racul
în mugur de nădejde
----------------------
mersul înainte și visul romboidal al copilei
înaintează mereu
prin arcuirile cochiliei unui melc
uitat pe frunzele toamnei
viață și moarte deopotrivă

din obelisc
razele soarelui continuă să primenească
sufletul copilei

alungă păsările de pradă apoi
așterne căpițele de fân pentru iarnă
într-un cerc
sub paza rară a piramidelor de aur vechi

una surâde cerului
cealaltă surâde pământului
împreună bat toba îngerilor în inima copilei
-----------------
copila se trezește
surâde razelor soarelui
bea încetișor de pe frunzele tăcerilor
roua gândurilor

Anne Marie Bejliu, 27 septembrie 2017