când mă macină timpul
sunt un perete dat cu var
de pe care se scurge albul
și n-am cum să ripostez

nu mă las
să mi se arunce în față calvarul
și să-l suport cu stoicism
când n-am nicio contribuție

ce este al meu e altceva
n-are sens să mă opun
oricum trece peste mine

respirația este un dat
nu numai pentru oameni
dar plămânii o simt contagioasă
și vor să se îmbolnăvească de ea
ca să rămân viu

în fiecare anotimp
când vreau să fiu norocos
și mă ajuți cu energia ta
îți împrumut gustul dulce
prin care mă îngenunchezi

se risipește mireasma
împrejurul tău
nu neglija să lași fereastra inimii deschisă
vântul din amiaza caldă a verii
adie foarte ușor prin cuvinte

poezia este aproape o boare
care te ridică-n picioare
și se așază la umbră