ne-nfășura Amor în triste pagini
din Cartea cărnii; frunza o-nvelește,
eram cu buzele în chip de clește
ducând la gură ale șoaptei margini.

și ca un morb în noi păcatul crește
lăsată-i rațiunea în paragini
în trup ni-i foc și Iad în mici imagini
din minți cu demoni, Dumnezeu ferește...

apoi ne potolim, spre dimineață
și ne ascundem în cafea un pic
iar sufletele taina-și reînvață.

pe masă pâinea suie dintr-un spic
și cristic sânge duce-n zori povață,
țâșnește rugăciunea din nimic...