bucata asta de inimă
de care uitasem
așa cum uitată faci
o temă imposibilă
o deznădejde...
moartea în persoană
pentru că trebuie
trebuie să mergi mai departe...

singuratici
locuind aceeași clipă
bunăoară masa aceasta căreia de generații
îi rașchetăm înțelesurile căutăm în memorie
semnele irișilor ce am fost odată...

ne ascundem mâinile
oricând ne poate surprinde
cu lecția pe jumătate învățată
e mai bine să fim cuminți / să facem / să rostim nevinovate
despre prognoze pur meteorologice
despre scumpirea benzinei
... cât de verde
poate fi iarba într-un tablou
cât de mult se mai înrudește ea
cu cea din realitate și cum
ca un șarpe ca o apă ca o perfidă
viața asta
alunecă printre degete

... și oare cum se vede orizontul
din punctul meu de vedere
rostogolit peste percepția
copacului
deodată crescut
din țipătul tău când
ai hotărât să renunți
la tine

albi fantomatici ne ancorăm
în nimicurile proprii
în dimineața ce stă să vină
de care în ruptul capului
nu putem face abstracție
avem
eu o rochie galbenă
tu alt gând sidefat
ne grăbim
alți oameni așteaptă
ca pe destine
își potrivesc fețele
să nu sperie

visul acela
l-am avut cu toții
aceeași schemă / infime variații
înserarea aduce aceeași pasăre
frustrată născându-și progeniturile
din travaliul omului
tăcerea inundă arterele
sensurile ghemuite în
revederi parțiale
electrocutări ce ne fac nevrotici
aceste fugi antologice pe care
vrând să le imortalizeze
artistul se rătăcește
din sine

și totuși

bucata aceasta de inimă
mult prea vie... atât de personalizată
dă pe dinafară
îmi strivește sternul
toate
ple
că
ri
le.