în ziua aceea ai descoperit fascinația
celor câteva litere incrustate într-un balon
chipul vietății făcându-se tot mai mare
îți apropiai respirația
atâtea lumi dincolo de cea obișnuită
degeaba te strigau ei
cei rămași în afară
nu se mai opreau ploile și streșinile
erau zigzaguri proaspăt ieșite
din imaginația copilului
pătându-și degetele cu verde și cu roșu și cu gri...
de bună voie sclav al paginilor prin care
oamenii umblau goi
și pădurile erau dezbrăcate
– marile provocări pentru marea geneză
unica adevărată
ai știut de atunci că va fi
una dintre zilele-acelea
care se va strecura din eternitate
din toate trecerile uniforme
menite uitării
și totuși
simțeai
după-amiaza de acum poate
nesfârșita incertitudine a copilului pe care
odată n-avea să-l mai aștepte nimeni
nu tu casă nu tu grădină... doar
această tăcere înfricoșătoare dând la o parte
muzicile cosmosului viu
cine poate ști?!
pentru o nouă
facere?!
întinzi mâna
trecutul își deschide porțile
aceleași litere pe un balon
streșinile zigzagate plângând discret... insistentele ploi...
un sentiment
clipa aceasta de care a uitat timpul
pasărea furișându-se din piept
deasupra zidurilor
prezentului...