Rutina pătrunde pe căi netezite
de clipele care se pierd prea banal…
s-ascund sub un pretext ideal
și-n monotonie se lasă răpite.
Se-nalță hotare rigide și triste,
păzind obiceiuri hrănite formal
de cei ce consimt irațional
la false destine-n culori pesimiste.
Făcându-și un idol din trebuința
pe care se tem în vreun fel s-o priceapă,
se leagă în lanțuri și nimeni nu scapă
decât când își leapădă obișnuința.
S-adună și-apasă cu mare cruzime
faptele care constant se repetă,
dictând în sclavia lor concretă
ca orice schimbare să se suprime.
Din umbra servilă a unui tipar
se-nalță o șoaptă timidă de geniu…
suspinul ei candid cuprinde-un mileniu
în clipa-i sublimă ce curge amar.
Lumina ei nouă cutremură gândul
robit de rutina greoaie și crudă;
fiori îl cuprind când începe s-audă
cuvântul cel tainic și liber ca vântul.
Un val hotărât de împrospătare
dărâmă hotarul prejudecății,
tiparul se frânge-n virtutea dreptății:
progresul dă șanse de eliberare.