în casa sufletului meu locuiesc paiangi prelungi de tăcere
hrăniți cu ciozvârte de șoaptă
în odaia pentru musafiri a sufletului
mumele mele cerești spală rochiile viselor întru vizita lui Dumnezeu
excreții de lumină puroiază acolo
mumele mele cerești utilizează antibiotic
într-un calvar de cuvânt nerostit

țin în duh speranța venirii Domnului
ca pe o bijuterie a sorții
steaua mea să-mi aprindă cenușa
în care mă îmbăiez spre a renaște

fructul oprit se neantizează din carne, întreg renaște în pom
Raiul tot e un codru de Meri
în desișuri acolo găsești rugăciuni,
umiditate de privire umană,
tu-mi dai sărut moldovenesc oleacă, acela lipsit de păcat
așteptând pe Dumnezeu mă primenesc în saliva ta
ca într-o rugăciune nesuită la Cer

Sus ajuns mă abțin de la a locui în crevase
în casa sufletului locuiesc în lumină
uneori îmi serbez sfânta mizantropie,
îmi fardez mucegaiul uman
și suflu-n lumânare

atunci hrănesc paiangii interiori cu ciozvârte de tenebră
bezna rațiunii se lichefiază,
gheață la mal,
în manualul de istorie a fricii nu se regăsesc poeții
timpul e un clește ce smulge nemilos din noi secunda, lăsând plagă
sătul de oblojeli
îmi port cu mândrie rana