pe primul nu mi-l amintesc foarte bine,
în al doilea urcam un munte călare,
noaptea, senzația că vântul îmi trece briciul pe față
și uită să-mi șteargă mirosul de spirt,

trece pe lângă mine fără spună nimic,
aplecat,
parcă aveam trei ani și mama voia să-mi facă poză
când am putut să-mi țin capul.

i-am văzut lampa agățată de șa
în culoarea lunii,
înainte să-l ajung știam că vor fi acolo
frigul, focul,
apoi m-am trezit

vorbind despre lucruri trecute,
nu pierdeam niciodată ocazia de-a întreba
ale cui sunt mormintele acelea frumoase,
până în iad,
puteam să jur că nu-mi ia mai mult de zece minute
să fiu parte a acestei lumi greu de măsurat,
liniară ,
vârsta strivește.

mă încarc de neliniști profunde,
cu nasul puțin înghețat,
lipit de obrazul tău ca de un geam prin care
pomii fac piruete în ceață,
categoric și fără ascunzișuri iubirea mă-ndeamnă
la compromisuri,
îmi doresc o despărțire sublimă
în fața unei clădiri cu etaje lipsă,
noi și amintirea dezmățului de azi-noapte,
cu cât lupți mai mult să recuperezi, cu atât
timpul adaugă valoare nevrozei.

jumătate dintre iubirile mele ilegale,
jumătate sălbatice,
când aud de morală, se comportă de parcă
ar fi trăit alături de picturi cu tauri și oameni de crom
încleștați în aceeași prinsoare că natura se comportă
așa cum unui mort i-ar fi scârbă
să-l atingă
un viu
în solul acela dur
unde nu poți controla vanitatea
jocului de noroc care nu are nimic de spus între
viață și moarte
rămâne decizia ta și vocea pentru el crudă,
nelucrată,
nepoliticoasă, dar nu mai puțin
magnifică,

altfel spus, mă simt bine,
uneori și eu râd.