de când plecarea ți-a-nsoțit piciorul
e stins în zarea hazului de bine
și am tristeți în perne, concubine,
aleanului i-i nesecat izvorul.

în veșnicia clipei duh să-mbine
în amintire am deschis zăvorul,
pășești acolo viselor covorul,
în ochi din frunte-s flăcări de rubine.

mi te aduc aminte-n superbie
și tare-n piept răsună al meu of
și măru-l simt în danțuri sub bărbie.

ci parcă talpa aș nunti-n pantof,
odaia pare teatru de robie
și spre copil clădesc iconostrof.