De ce îl săruți întruna, doamnă mică, rușinoasă?

frunți și oameni și pocale, flori și vin de tămâioasă,

iar miroase-a aur huma pe care pășești ca iedul...

îi zâmbește din mânuțe, strânge pătura și pledul

ea se-ntinde, sălcioară, și l-a prins pe prunc în brațe

ni se prind pescarii-ntruna ca s-o afle, să se-agațe

de bogata roadă-ascunsă, să găsească d-aur grână

sub papucul ei de aur zăpăcit, cu fir de lână

la piciorul ei de ambră dezgolit de jumătate

ce-l ținea atunci pe lângă dănțuiri mici, legănate

când dansezi și când te legeni pari o taină ferecată...


Tu sărută-l, jucăușo, - chihlimbar și pere-i cată

altfel n-o afla băietul ce-ai iubit atât cu lacrimi

nadă pescărească prinde tontul șchiopătând în jind și patimi

spune-i iar și iar de tata, c-a plecat la o Sâneancă

cu care se tot iubește, paremi-se-i moldoveancă

Înapoi îl cheamă briza ce în păr îți șade spartă

când cu flori de ceai și creste de argint se prinde-n poartă

ți-a bătut de bir întruna, căci l-a prins Sâneanca-n tindă

cu parfum de grâu și cină, și cu zauă aburindă

i-a prins gura și-l sărută, pe când tu ești fermecată

de-a lui urmă ca o fragă, temătoare,- înlăcrămată

părul tău de aur aprig se sfințește ca tămâia

dă să-l țină iar în lacrămi, să-l oprească, să rămâie

să nu umble la Sâneanca, cea sașie și trecută

te-a scăpat în urmă cerbul, năucită ca o ciută

unde-i tati, Laur, mamă, l-a ascuns Sâneanca-n tindă?


Nu-i nimic, visa-voi chipu-i și-l sărut iar în oglindă

ea se-ntinde, foarte dulce, și l-a agățat c-un umăr

e atâta pace-n lume, vine-atâta zvon din Sumer

și atâta aur verde ne-a înconjurat, stârpire!

joacă-te, mlădiță verde, să nu știi că tata-i mire

cu Sâneanca cea urâtă, colo sus, în satu` roșu

o să-îmbrățișeze zaua, și-o să cânte iar codoșu

de cocoș, bătu-l-ar focu, să se vaite ca de câine!


Nu mai vine? vina-i, doamne! - eu de mâni-oi coace pâine

cu grâuț de aur moale, uns cu lună și cu stele

păcurarii trec cu frică pe la ulițele mele

și s-or umple iar de nuntă temătoare răspoimâine

Fața ta o veselește, Marioara, cu ulcele și cu unt

umple masa și cămara, și norocul meu cărunt...

îndălbită-i apa voastră, doamnă-a plânsului meu viu

cumpăna din nou s-o duce-n apa lemnului pustiu

mult prea alb vă e călcâiul, steaua voastră de noroc

prea rostită din fiocuri și din perini de soroc


Vine tati? ori e plânsul ce-a zăcut pe sânul vost?

umpleți, doamnă, seara asta cu zăbavă fără rost...

ochii îmi sunt dulci și totuși ploaia nu mă va spăla

n-oi iubi iar ploaia-n apă, dar om fi iar uzi cândva

să îmi fie mie iarăși, să mă ude pe călcâi

să fac dragoste cu norii, apa, dragostea dintâi

Pruncușori se joacă-n ploaie, apă pe pământ linuț

și pe umărul meu lacrimi, ce pe umăr mi s-au pus

tati-i la Sâneanca, Laur! zbiară stelele-n Parâng

umblă nunta pe afară și a prins să dea în pârg

mire-i fratele Sânencei, groază-n steii colțuroși

norocirea ta se stinge tresărind sub pași frumoși

Vie-i fi, ori moartă, poate? cum îi merge în iatac?

când te-o prinde-atunci Sâneanul să te umble de pândac

urlă piatra ascuțită, și Sâneanca-întrebător

către craiul ei tânăr cată repede, uscat

pe frumoasa lui întâie o mai ține, luminat?

tot visează la mireasă? a uitat-o? ori se vor?

este viu ori mort e oare, ca un tâmp ce urlă-n Tars

arde inima de moarte, se-înnegrește-n pieptul ars

și-a uitat feciorul doamna, poarta lor de lemn uscat

care de atâta frică parc-acum s-a sfărâmat?


Ține minte, Laur, mami, nuca are patru nuci

numai inima e una, doi la popă tre` să duci

ține minte, niciodată patru căi poți să-nțelegi

patru oameni nu-i a bună, numai doi poți ca să legi

în biserica sfințită, niciodată patru-așezi

eu de-acum... apuc cărarea și mă leg ca să veghez

Chihlimbarul gurii mele numai tu o să-l păzești

o să-ți fiu dulceață albă ca în cărțile cerești

pe fruntița asta mică eu întruna să visez

sărutând-o dulce, numai, ca o boabă de orez

printre nuci și între oameni patru prinși nesăvârșit

un corbete cântă-n strană să mă prindă lângă schit

...Bat din clopeței feciorii, mă bocește maica greu

mâine s-o lăsa de nuntă cu bărbat pe pieptul meu

ține minte, Laur mami, aste patru plămădiri

ce-s mai negre decât moartea, patru s-au luat de miri

plânge muntele de gheață, arde luna-ne-nceput

peste mâinile prea albe cai năprasnici au trecut

carul mare urlă-n ceruri, carul mic i-acum pătruns

și spre gleznele firave un străin cu gând ascuns

o să-ți pună iar inele, ard ulcelele de unt

patru boi pe cer aleargă și luminile-i pătrund.

Fața ta o veselește, Marioara, la ulcele mici, de lut

tu în cer îi lua de mire pe acel ce te-a durut

când îi merge-n cer căruntă și-înțeleaptă cum sunt eu

poate-o milosti de tine și ți-l dă iar Dumnezeu

în cunună roșioară, și cu izmă pe pridvor

c-ai iubit mult, Marioară, și mi te-ai uscat ușor...

cu sălcuță iar pe frunte, gura ta pe-obrazul sloi

dinspre cumpăna uscată să fugiți iar amândoi

în balsam de rămurele, în zăgaz de trandafiri

să ți-apuce iarăși coapsa și să vă luați ca miri

și pe sânul tău de lapte să adoarmă încetuț

lângă carnea ta cea moale ca un zvon, ca un pătuț

o urla-n zadar Sâneanca, înapoia voastră, slut

îți vei lua-ndărăt bărbatul ce întâi te-a cunoscut

împărțiți, fecioare, grâna și orezul să-l frământ

se mărită Marioara, și în cer și pe pământ

plânge-n holdă Marioara, casa se deschide-ncet

pe pământ nefericirea e stropită cu oțet

plânge-n grănă iar sărmana, izvorașul curge blând

și pe ochii ei se scurge, nenorocul ei bătând

slut e mirele, Sâneanul, hărăzit aici, zelos

bată-te norocul, bade, să m-aștepți în cer, frumos!

împărțiți, fecioare, aur și orezul să-l frământ

se mărită Marioara, și în cer și pe pământ

slutul e cu zâmbet, doamne, calcă floarea pe pingea

un alt mire o așteaptă de mireasă tot pe ea

prea urât e, doamne, pasul ce se ține scai de-al meu

dă-mi-l, doamne, iar pe badea, Sfinte, Doamne, Dumnezeu!

sunt silită, Doamne sfinte, să mă iau acum c-un spin,

dă-mi, Tu, Doamne, ca pe seară să deșert puțin venin

să-l visez din nou pe badea iar culcat la min` pe sân

și în cer să cresc cu dânsul, mă ia altul, poate, mâin`

slută-i calea vieții, Doamne, e un drum mărăcinos

bată-te norocul, bade, să m-aștepți în cer, frumos!


Seara vine-împiedecată, norul se așază-n prag

ploi de stele se deznoadă, cu necazuri se atrag

ea își mângâie cosița, iar se uită spre pruncuț

îi zâmbește din mânuțe, strânge pledul lui micuț

lăcrimioare de aramă cad din ochii ei sfârșiți

doar de gândul că de mâine fi-vor doi căsătoriți

pe afară noaptea-i naltă și miroase-a iasomii

noaptea se așază, goală, și pe ochii ei târzii

a pus capul jos, la pieptu-i, sunt columbele ce dorm

stele cad în ploaie-ntruna și-o privesc, neuniform

pe afară noaptea-i rece, și mai sloi e palma ei

s-a stins Marioara mami, ne miroase-a dumnezei

când din inimă îi urcă înspre cer un zvon frumos

în zadar urâtul strigă, înapoie, mânios

s-a stins Marioara dulce și al ei pas diafan

când din piept îi urcă zvonul ce-a păzit-o an de an

și în scutece scâncește pruncul ei păzit acum

doar de ploi de stele-ntoarse care-l dădăcesc pe drum

cu un degetuț în gură, cată stelele mirat

parcă în dantele scumpe stelele l-au înfășat

încă mișcă din picioare, dă de-o parte iar din pled

și scâncește în dantelă, vinovat cum e un ied

s-a stins fata Mărioara, dinspre cer un zvon călduț

și-a acoperit iar pruncul, l-a-nvelit iar pe pruncuț

stelele se-ntoarnă roată și cometele curgând

se dau dura iar în ceruri parcă vii alunecând

nu se știe ce te-așteaptă, nici nu știi de unde vii

e cochetă noaptea asta, cu necazuri aurii

s-a stins Marioara dragă, dinspre ceruri niciun zvon

doar o liniște prelungă o atinge pe sovon;