iarna asta e atât de tandră și blândă și nu o mai înțeleg
chiar ieri îmi mușca buzele până la sânge
poate știe că e ultima pe care o iubesc
sau poate știe că e prima în care am intrat cu tot sufletul
fără să-i văd vreun sfârșit
și m-a dezamăgit
sfârșitul e greu și e în mâinile mele
printat într-un tabel de laborator
frumos redactat
fulgii mari și grei l-au umezit, s-au șters multe cifre
unii fulgi sunt negri și se lipesc cu zgomot de ochii mei
dar dacă-i prind în palmă, pentru o clipă luminează
- Doamnă, s-a făcut foarte frig, nu urcați?
urc în taxi fără buletinul de analize
e-atât de grea hârtia lui încât
nici ruptă în cele mai mici bucăți
vântul cel bun nu poate să o poarte
- Doamnă, aveți vocea caldă și bună, v-aș asculta tot timpul, chiar, nu vă știu de la radio?
ciudat e domnul acesta
îmi știe glasul de demult
cel care încă nu începuse să se stingă
- Sunteți foarte tristă dar aș sta să vă ascult și când dorm ...
…cum, în mașina mea chiar credeți că se aude doar Magic FM?!
e ofensat și ciudat și pare să știe
- Doamnă, sunt mai mult decât un simplu taximetrist.
adică sunt și simplu și taximetrist... poate că este o tristețe care trece
- Doamnă, nu coborâți, vă rog! vă aduc o cafea și…mai stați un pic cu mine
…Știți, tristețea asta nu trece, nu are cum
dar o pot lua cu mine oriunde
chiar și pe alt tărâm, mai însorit, cu limpede lumină în care
nicio umbră nu se-ascunde