- Când te privesc, în alb, cum treci pe stradă
Și plâng salcâmii la piciorul tău,
În suflet se pornește o tornadă
Iar eu înlănțuit, ca Prometeu,

Voi arde secole doar pentru tine
Că te-am găsit, minune, într-un ev
Prea sufocat de-atâtea cabotine
Și comedii banale, fără nerv.

Când te privesc în alb, simt că mă doare
Și depărtări și orizont pustiu,
Cu inima prin patru coridoare
Te chem, iubito, cred că nu-i târziu.

- Te-ntâmpin azi, în alb, așa cum luna
Desăvârșește cerul nopții blând,
Eu am crezut în tine-ntotdeauna
Te-am așteptat pe-o margine de gând.

Din depărtări ți-am auzit chemarea,
Am destrămat perdeaua de tristeți,
Târziu nu-i niciodată iar visarea
M-a însoțit de-a lungul multor vieți

Când desenam cu degetele fine
Destinul meu rămas neîmplinit,
Cărarea ce te aducea-nspre mine -
Tu știi, iubite, că mi-ai fost sortit?

Ioan Grigoraș & Liliana Trif