Spiritul nebănuit
al pietrei cioplite
în trupul femeii
se-nfășoară-n lumină.

Din harul pe care-l respiră
cu stăpânire de sine
împarte la toți.

Caută-n fructul tomnatic
culoarea dulce, ruginită
și-i împrumută savoarea.

Își risipește mirosul copt,
se lasă răcoroasă, molatică
peste suflete împietrite.

Spiritul irumpe și se înalță
din forme migălos șlefuite
fără de unghiuri.