pe nava gândului s-a frânt timona
și dedesubt e marea de idee
izbind zvârcolitorul vis ce-ncleie
o clipă-n har, ca-n fală anemona.

pe gura ta la șoapte te încheie
când la fereastră duhul ți-e cremona
și nu privi în ochi atunci gorgona
ci fii cum ești, o mică dumnezeie.

în murmurul de pavăză-n destine
spre laudă cuvinte nu dețin
chiar dacă fluturi port în intestine.

te-am zăvorât în aerul puțin
la sânul de văzduhuri clandestine
da-n piept eu iarăși mie-mi aparțin.