În zilele cu prea mulți nori,
Te- am cunoscut, vorbeai de oamenii
Bolnavi, ce încă au suflet.
Te-ai deschis ca o carte făcută cadou,
Unui om nepotrivit....
Nu îți păsa de vorbele nimănui
Iar zâmbetul tău era un buchet de speranțe.
De când mă știu te-am pierdut,
Am uitat de florile tale preferate
Și de ziua în care
Ai început să-mi colorezi universul.
Tu te-ai supărat pe jumătate de planetă
Dar primul apus petrecut împreună
Te-a adus în lumea noastră,
În care fiecare ploaie
E un nou început!