o lume șifonată asta ne așteaptă când ieșim pe ușă mână în mână apoi ne separăm eu fac dreapta mereu e cel mai simplu atâta vreme cât nu există niciun sens ne îndreptăm rigid mecanic rotițele cerebrale par să meargă în gol ne întrebăm dacă aici lucrăm sau cu o clădire mai încolo prea mult s-a construit și nimeni nu locuiește înăuntru toți sunt pe-afară cu câte un card de sănătate în buzunar suflă un vânt de lehamite fac să treacă mai repede vremea se anunță furtuni care nu știu să bată la ușă strică tot chiar și cheful de a iubi mă uiți acolo pe coridoarele unui târziu mă întreb de ce trebuie să refacem drumurile să le intersectăm până ajungem la aceeași destinație doi străini în așternut o lume șifonată iese din amândoi
noi unde suntem