nuntiți cu umbra, vise multe-s zestre
și-olimp de șoapte ni-i obișnuință,
avem în zbor de păsări suferință
ce ne tot doare prin odăi rupestre.

ne-navuțesc în duh, cu ușurință
de agonie cântece-n orchestre
ce-s vorbitoare-n nopților ferestre
de graiuri de uitare de ființă.

iertarea cărnii dezvelind păcatul
din taina de icoane de-i venind
pe ea ne dăm pe-un mânz de rai regatul.

că-n timp de sus oricum e iscălind
misiva unor vieți ce-s surogatul
veciei traiului din nefiind.