te-aștept din vise-n plete de furtună
și-n duh mi-e plin de zbuciumul alene
fiind adesea-n rânduiri viclene
când patimi de dorință-n carne tună.

din piept ne-adie dragostea-n halene
când din clepsidră vremea strigă-n dună
a noastră existență că-i minciună,
un teatru al mirărilor obscene.

ești floarea care-n dimineață râde,
un adevăr cu miezurile mici
deasupra idealurilor hâde.

și când mistere-n poala ta îmi zici
și umbra îți respir, mi-e șoapta gâde
în lutul ce părere-i parcă-aici.