toamna – alt barometru al singurătății lui Dumnezeu

oamenii trec... trec...
aceeași concentrație/ aceleași otrăvuri/ aceeași repetiție

un străin se insinuează constant în mine
stupefiat nu înțelege nici el
cum de suntem atât de intimi până la confuzie
râdem nevrotic/ împărțim frățește trupul nesătul
sufletul agățat în expirul celulei expropriate

el mă întreabă
ce cred despre toamna aceasta
cam cât o să mai țină
parcă n-a trăit niciodată
o stare așa de prelungă

printre detaliile diurn-nocturne
atmosfera înșelătoare davidoff
câteva proiecte științifice
decepția ignorată într-o iubire majoră...

răspund în gând/ egoist/ aproape uman:
nu mi-am epuizat încă toate visele

și el aude... și pleacă

deocamdată