o naștere-n vecie-i într-o moarte
lichefiind un diamant minciunii
licoarea asta-i stih în toți străbunii,
un strai ce-n trup de infinit să-l poarte.

ci pe pământ se-mbracă-n clipă unii
a oglindi eternu-n ochi ce-s foarte
adânci, ce suie, țin a slăvii toarte
dar cad în urmă-n viciul rațiunii.

în dimineața neființei cheamă
un orb la gând visări și-n calea sa
mai curge încă fir mărunt de teamă.

ci adevăruri urcă-n duh, în șa
pe lutul ce biserica-și destramă
pe Domn din rugă a-L descătușa...