uneori făptuiesc suicidul
la sânul ciudat al îmbrățișării tale,
mă reîntorc la tine în viață,
moartea umblă în papuci de casă prin odaia cu lebede
luntrea e încă departe iar luntrașul, bețiv,
în largul de ape de leaturi aruncă
ca în mal, de ancore-a morții poruncă

zidind mănăstiri, sentințe-n gingii
(dinții mi-au emigrat încă din vremuri eterne-n efigii)
tiptile-n nimicuri de dricuri
și-mi ești în cuminte de rai,
mi-e piatra mai moale, căzută-n lăuntrul
pletelor tale de grai
și pielea-ți era mai moale la strai

doar noaptea voiaja perpendicular
pe umbre
și taina e-n clar