Zâmbesc amar și-apoi privesc
Spre viața mea dar nu zăresc
Decât fantasme ce revin,
Dintr-un trecut cu doruri plin.

Și amintiri care tot vin
Cântând pe-o frunză de măslin,
Balada florilor ce cresc,
Doar de le uzi cu mir ceresc.

Dar să le ud nu îndrăznesc
Și plec spre negrul cel grotesc,
Sfidând pocalul cu divin,
Ca să-mi beau cupa de pelin.

Și-n gara vieții mă opresc,
Cu nori de lacrimi mă-nvelesc,
Văd fluturi albi dar mă abțin,
Deși de dorul lor suspin.

În gândul meu e numai chin,
Dar cum să lupt cu-al meu destin?
Când prin ciulini mă poticnesc,
Și pierd tot ce-i Dumnezeiesc!

autor
Dorina Omota

04.04.2019